Tupeul fără limită al primarului PSD din Mioveni, Ion Georgescu, care a fost reţinut pentru trafic de influenţă, in urma cu doua zile, dupa ce a acceptat promisiunea remiterii a 30.000 de euro de la o persoană, pentru a facilita angajarea unei rude a acesteia ca medic în spitalul din oraş.
”În baza art. 226 alin. (1) C.pr.pen., admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti. În baza art. 226 alin. (2) raportat la art. 223 alin. (2) C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului G.I………., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 05.10.2023, mandatul de arestare fiind valabil până la data de 03.11.2023, inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în decizia instanţei făcută publică vineri.
Potrivit stenogramelor publicate de hotnews.ro, edilul vorbea cu şeful Poliţiei Locale Piteşti: Eu nu rămân dator la tălică!
Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 24.06.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reţinută în sarcina primarului:
NICOLAE VALERICĂ: Să trăiţi! Am onoarea!
GEORGESCU ION: Eu nu rămân dator la tălică!
NICOLAE VALERICĂ: Păi eu am înţeles.
GEORGESCU ION: Lasă-mă puţin că am eu nişte probleme. Nu rămân. August, septembrie mă… nu…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “cronicaolteniei.ro”
————————————–
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Judetul Dolj. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. doljexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii