Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă (PTJ), lansează șase apeluri de proiecte destinate finanțării IMM-urilor din județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Aceste apeluri de proiecte vor fi deschise în perioada 20 decembrie 2023 – 20 martie 2024 și au ca scop finanțarea acțiunilor privind dezvoltarea investițiilor productive în IMM-uri, care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă. Investițiile susținute vor contribui la crearea de locuri de muncă durabile și la formarea, perfecționarea și recalificarea personalului afectat de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic.
Firmele interesate să participe la aceste apeluri de proiecte trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie întreprinderi mici sau mijlocii conform legii în vigoare și să respecte prevederile schemei de măsuri de ajutor aplicabile. De asemenea, acestea trebuie să respecte toate criteriile de eligibilitate specificate în Ghidul solicitantului.
Schema de măsuri de ajutor de stat și de minimis pentru finanțarea investițiilor în dezvoltarea IMM-urilor care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 951/20.10.2023. Programul Tranziție Justă are scopul de a răspunde nevoilor de investiții în județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș, pentru a susține tranziția către obiectivele Uniunii Europene privind energia și clima până în 2030, și către o economie neutra din punct de vedere climatic până în 2050. Fondul de Tranziție Justă (FTJ) sprijină populația, economiile și mediul din aceste teritorii care se confruntă cu provocări socioeconomice majore în procesul de tranziție.
Aceste apeluri de proiecte reprezintă o oportunitate importantă pentru IMM-uri din aceste județe de a obține finanțare pentru dezvoltare și creare de locuri de muncă, contribuind astfel la creșterea economică durabilă și la adaptarea la noile cerințe ale economiei verzi. Pentru mai multe informații cu privire la condițiile de participare și la procedura de depunere a proiectelor, accesarea Ghidului solicitantului este indispensabilă.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com