Hamas a revendicat responsabilitatea pentru împuşcăturile din această dimineaţă dintr-o staţie de autobuz din Ierusalim, în urma cărora trei persoane au fost ucise şi alte 16 rănite, potrivit Sky News.
Într-o declaraţie pe Telegram, Hamas a lăudat aripa sa militară, Brigăzile al Qassam, pentru ceea ce a numit „operaţiunea eroică de la Ierusalim”.
Hamas i-a numit pe atacatori ca fiind Murad Muhammad Nimr, în vârstă de 38 de ani, şi Ibrahim Muhammad Nimr, în vârstă de 30 de ani, despre care poliţia israeliană a declarat că au fost ucişi la faţa locului.
„În timp ce sângerăm pentru martirii noştri mujahedini, confirmăm că această operaţiune a venit ca un răspuns firesc la crimele fără precedent ale ocupaţiei, inclusiv masacrele brutale din Fâşia Gaza şi uciderea de copii în Jenin, precum şi abuzurile generalizate la care sunt expuşi prizonierii noştri în…