Sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 18.00, Căminul cultural din comuna Costești, județul Vâlcea, va găzdui un eveniment special dedicat Olteniei de sub Munte – Geoparc aspirant UNESCO. În cadrul acestui eveniment, celebrul documentarist britanic Charley Ottey va prezenta episodul dedicat Olteniei din seria documentarelor Flavors of Romania.
Organizatorii îi invită pe toți cei interesați de subiectul Olteniei de sub Munte – Geoparc aspirant UNESCO și de viitorul regiunii lor să participe la această întâlnire. Evenimentul va debuta cu proiecția episodului despre Oltenia din seria documentarelor Flavors of Romania realizată de Charley Ottley. Apoi, va urma o discuție despre punctele gastronomice locale, în care va participa antreprenorul Dorian Lungu.
Pe agenda evenimentului se află și o discuție despre conceptul de geoparcuri UNESCO și ce înseamnă un geoparc pentru dezvoltarea zonei și a comunității, care va fi moderată de Charley Ottley, Thorsten Kirschner – antreprenor din Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului și echipa Asociației Kogayon.
Toți participanții sunt invitați să se implice activ în discuții și să împărtășească idei privind modul în care regiunea lor se poate dezvolta armonios în favoarea comunității. Acest eveniment este un prilej potrivit pentru cei interesați de viitorul Olteniei de sub Munte și de impactul pe care îl poate avea aspirația de a deveni un geoparc UNESCO.
Pentru mai multe informații despre eveniment, puteți accesa site-ul jurnaluluiolteniei.ro.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com