Spitalul Județean de Urgență Slatina aduce în atenție angajamentul său ferm de a face tot ceea ce este legal posibil pentru a asigura protecția atât a pacienților, cât și a angajaților săi, în contextul recentelor informații apărute în spațiul public, referitoare la încheierea unui contract de confidențialitate între Spital și angajații săi.
Pentru corecta informare a opiniei publice, facem precizarea că acest act juridic bilateral intervenit între angajator și salariații unității sanitare, a fost încheiat cu respectarea prevederilor cuprinse în Codul Muncii, în contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt și negociat cu partenerii sociali, în
Regulamentul intern și Regulamentul de organizare și funcționare ale Spitalului Județean de Urgență Slatina, în Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, cu modificările și completările ulterioare și alte prevederi legislative incidente, a fost aprobat de Comitetul Director al unității sanitare și se află în faza de implementare la nivelul instituției.
De asemenea, precizăm că până la data prezentei comunicări nu s-au înregistrat plângeri sau sesizări din partea salariaților referitoare la contractul de confidențialitate.
Protejarea datelor personale sensibile este o prioritate absolută, iar acest contract nu este doar un instrument legal, ci și o manifestare concretă a angajamentului nostru față de siguranța și confidențialitatea informațiilor. În conformitate cu prevederile Regulamentului UE nr.679/2016 (GDPR) și ale legislației române, suntem determinați să…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “cronicaolteniei.ro”
————————————–
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Judetul Dolj. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. doljexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii