Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru stoparea risipei alimentare, o iniţiativă legislativă susţinută de USR. Consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării şi va fi simplificată procedura prin care organizaţiile neguvernamentale pot să primească alimente care nu au grad mare de perisabilitate.
Legea prevede măsuri pentru direcţionarea produselor de origine animală care nu pot fi consumate spre adăposturile de animale şi transformarea mâncării vechi în compost sau biogaz.
De asemenea, actul normativ stabileşte că, înainte de a dispune neutralizarea deşeurilor, este obligatorie implementarea cel puţin două acţiuni de prevenire a risipei.
De asemenea, operatorii economici din industria ospitalităţii îi vor informa pe clienţi despre faptul că pot lua la pachet ceea ce nu au consumat, fără costuri suplimentare şi în condiţii corespunzătoare de ambalare. Această informare trebuie să apară în mod clar şi vizibil în meniu, potrivit actului normativ.
În România, se pierd anual 2,55 milioane de tone de alimente
„În România, se pierd anual 2,55 milioane de tone de alimente care ar putea ajunge, de…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “cronicaolteniei.ro”
————————————–
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Judetul Dolj. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. doljexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii