În cadrul Programului“Fii Avocat în Școala Ta!”(FAST), al Uniunii Naționale a Barourilor din România, Baroul Dolj, în parteneriat cu Consiliul Județean Dolj și Inspectoratul Școlar Județean Dolj, va organiza Conferința ”Drogurile? Un pariu cu viața ta”, luni, 25 martie 2024,începând cu ora 10.00, în Sala ”Amza Pellea” a Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova.
Programul “Fii Avocat în Școala Ta!” este un proiect al Uniunii Naționale a Barourilor din România, privind educația juridică non-formală, adresat elevilor din ciclul gimnazial și liceal, prin care avocați voluntari din fiecare barou urmăresc familiarizarea elevilor cu informații despre organizarea sistemului de justiție, cu cunoștințe elementare despre drept, morală, precum și cu funcționarea și aplicarea acestora.
Educația reprezintă în zilele noastre o prioritate a societății, iar educația juridică reprezintă un demers de responsabilizare a acesteia, în care comunitatea avocaților din România își asumă responsabilitatea susținerii sale prin implementarea Programului “Fii Avocat în Școala Ta!”.
Proiectului Uniunii Naționale a Barourilor din România is-a alăturat, de anul acesta, și Consiliul Județean Dolj, care va sprijini din punct de vedere financiar și logistic demersul nostru comun destinat generației actuale de elevi.
Astfel, avocații din Baroul Dolj, împreună cu Inspectoratul Școlar General Dolj și Consiliul Județean Dolj, își vor asuma susținerea și răspunderea în Județul Dolj a demersului de educație juridică în general și pe cel de combatere a consumului de droguri în special.
În concret, în cadrul Conferinței ”Drogurile? Un pariu cu viața ta”, elevii mai…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “cronicaolteniei.ro”
————————————–
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Judetul Dolj. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. doljexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii