Băut la volan! Depistați, la volan, sub influența băuturilor alcoolice
Ieri, 20 aprilie a.c., ora 10.40, poliţiști din cadrul Formațiunii Rutiere Segarcea au oprit, pentru control, un autoturism ce circula DJ 561, în comuna Cerăt.
La volanul autoturismului a fost legitimat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Bistreț, care prezenta halenă alcoolică.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot ieri, dar la ora 19.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au depistat un bărbat, de 54 de ani, din municipiul Calafat, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală, din comuna Unirea.
Și acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorii auto au fost conduși la unități medicale unde le-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În ambele situații, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Articolul Dolj: Băut la volan! apare prima dată în Cronica Olteniei.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “cronicaolteniei.ro”
————————————–
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Judetul Dolj. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. doljexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii