Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul Târgului de Paște. Spectacole pentru toate vârstele, ateliere, concursuri, statui vivante, dansuri populare internaționale, expoziții și multe altele se vor găsi în Parcul Nicolae Romanescu, zona Foișor și Teatrul de Vară. De asemenea, pasionații de senzații tari se pot urca în cea mai mare roată panoramică, în roller coster sau se pot întrece pe pista de karting.
Povestea de vineri prezintă vizitatorilor de toate vârstele, începând chiar de dimineață, un marș eco inițiat de copiii de la Liceul Voltaire și Iridex, un spectacol de muzică și dans al Palatului Copiilor, la Teatrul de Vară, dar și activități sportive, ateliere de pictat ouă sau spectacolul “Cutia cu Povești” al Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”.
Ziua de sâmbătă vă așteaptă cu toate zonele din Târgul de Paște active, încă de la ora 09.00. Scena Teatrului de vară va găzdui dansuri populare, ateliere de balet, spectacol de muzică ușoară sau dansuri populare internaționale (din Grecia, Bulgaria și Republica Moldova). În zona foișorului din fața Casei Bibescu, oferta culturală de sâmbătă include expoziții, activități sportive, concurs de șah, atelier de artă populară, concurs de cultură generală, mimi, statui și animatori stradali.
Iar duminică, povestea din Târgul de Paște continuă cu Easter Egg Hunt în zona Foișor, expoziții de pictură, flori și portrete, iar după amiaza cu spectacole de teatru comunitar, dar și cu o prezentare inedită de creații vestimentare a Ilincăi Butucea, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “cronicaolteniei.ro”
————————————–
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Judetul Dolj. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. doljexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii