Mandatul de cinci ani al lui Volodimir Zelenski în funcţia de preşedinte al Ucrainei se încheie în mod oficial la 20 mai. În mod normal, alegerile ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul lunii martie, dar parlamentul a amânat votul, deoarece ţara se află încă în război şi sub legea marţială, notează Deutsche Welle (DW).
Experţii juridici ucraineni consultaţi de DW au declarat că se aşteaptă ca Zelenski să rămână la putere până la alegerea unui nou preşedinte. ,,Constituţia ucraineană prevede acest lucru în mod clar”, a declarat Andriy Mahera, de la Centrul de Politici şi Reforme Juridice din Kiev. ,,Preşedintele nu îşi pierde automat puterile la cinci ani de la învestire. Aceste puteri sunt înlăturate doar atunci când noul preşedinte ales îşi preia funcţia, adică după alegeri”, a adăugat expertul, potrivit sursei…