A fost lansată licitaţia pentru modernizarea a încă 74,25 kilometri de cale ferată pe tronsonul Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, valoarea estimată a celor două contracte (proiectare şi execuţie) fiind 4,87 miliarde de lei (fără TVA), a anunţat, miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
“Până în data de 29 iulie 2024 trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin- Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane- PO Poarta). Valoarea estimată a celor două contracte (proiectare şi execuţie) este de 4,87 miliarde de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată prin Programul Transporturi (PT) 2021- 2027”, a scris Grindeanu pe Facebook .
Potrivit unui comunicat al CFR SA, remis miercuri Agerpres, durata de implementare este de 72 luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 60 de luni pentru execuţie pe Lotul 4, respectiv 60 de luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 48 de luni pentru execuţie pe Lotul 5.
Achiziţia publică pentru Loturile 4 şi 5 prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe un traseu de circa 74,25 km din lungimea totală a tronsonului. Astfel, Lotul 4: Drobeta Turnu Severin – Băile Herculane, km 362+632 – km 404+250 (41,618 km) are o valoare financiară estimată de peste 2,440 miliarde lei fără TVA, iar Lotul 5: Băile Herculane – PO Poarta, km 404+250 – km 436+887 (32,637 km), de aproximativ 2,433 miliarde de lei, fără TVA.
“Scopul general al implementării proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş (225,287 km) vizează: îmbunătăţirea infrastructurii pentru creşterea vitezei de circulaţie la valori…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
————————————–
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Judetul Dolj. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. doljexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii