Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a suspendat contractul de muncă al unui medicului ortoped prins în flagrant în timp ce primea mită pentru o operaţie, anunta, luni, reprezentantii spitalului.
Spitalul Județean de Urgență Slatina dorește să informeze comunitatea despre măsurile ferme adoptate ca urmare a incidentului recent care a implicat un medic din cadrul Secției Ortopedie și Traumatologie, investigat de Direcția Generală Anticorupție (DGA).
Contractul individual de muncă al medicului în cauză a fost suspendat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru a asigura buna desfășurare a activităților și protejarea intereselor pacienților.
Condamnăm ferm orice act care afectează încrederea pacienților și integritatea actului medical. Reafirmăm angajamentul nostru de a proteja drepturile pacienților și de a menține cele mai înalte standarde de profesionalism și transparență.
Spitalul respectă pe deplin procedurile legale aflate în desfășurare și deciziile autorităților competente. Subliniem că ancheta se află în curs, iar spitalul nu face speculații cu privire la concluziile acesteia, concentrându-se pe colaborarea deplină cu organele de cercetare.
Conducerea spitalului colaborează strâns cu autoritățile, punând la dispoziție toate informațiile necesare pentru soluționarea rapidă a cazului.
Ne exprimăm regretul profund pentru această situație și impactul negativ pe care l-a avut asupra pacienților și comunității noastre. Facem un apel la încredere, subliniind că acest incident reprezintă un caz izolat și nu reflectă valorile majorității profesioniștilor dedicați care activează în cadrul spitalului.
Pacienții sunt încurajați să utilizeze…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “cronicaolteniei.ro”
————————————–
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Judetul Dolj. botosaniexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. doljexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii



