Related posts
Guvernul României consideră că prea multe persoane nedeplasabile ajung în grija statului. Strategia naţională privind prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități și accelerarea procesului de dezinstituționalizare 2022-2030 a fost aprobată de Guvern, pentru a face și mai dificilă rezolvarea acestei probleme.
Posibilitatea de a interna o persoană cu dizabilități într-un centru de îngrijire era limitată și până acum, din cauza costurilor foarte mari, pe care nu și le pot permite familiile celor care au astfel de probleme, dar și din cauza numărului limitat de astfel de centre. Dar Ministerul Muncii a considerat că ar trebui să se renunțe total la această șansă a familiilor celor care nu pot fi îngrijiți acasă.
Mai gravă este acum situația celor care nici măcar nu au rude care să-i îngrijească.
Pentru acești oameni era absolut necesară existența unor centre în care să poată fi îngrijiți, inclusiv medical. Sunt foarte multe cazuri de acest fel în România, iar cei care ajung la spital sunt efectiv dați afară, uneori fără diagnostic.
Prin aceleași chinuri trec zilnic zeci de mii de români care nu-și permit să-i îngrijească acasă pe cei care nu se mai pot deplasa.
Unii devin un adevărat pericol și pentru vecini, dacă uită aragazul deschis, dar statul nu își pune probleme în legătură cu situația lor. Chiar dacă ar exista oameni care să accepte să se angajeze acasă la acești bolnavi și dacă familiile ar avea din ce să le plătească sume mari de bani, ar avea nevoie și de îngrijire medicală, pe care nu le-o acordă nimeni, mai ales pe timp de noapte. Dar cei care au scris acest proiect sunt convinși că și sumele care se acordă acum ca ajutor pentru persoanele cu dizabilități sunt suficiente, adică un astfel de bolnav care are nevoie inclusiv de „pamperși” ar putea trăi și cu 500 de lei pe lună.
Pentru a putea face imposibilă internarea în centre de îngrijire a persoanelor cu dizabilități, Ministerul Muncii a făcut mai dificilă și acordarea gradului de handicap, prin „noile criterii şi norme de diagnostic clinic și funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pentru încadrarea în gradele de invaliditate, adoptate de Guvern, 19 decembrie 2022”, și acestea s-au aprobat deja, prin Hotărâre de Guvern, afectând diagnosticul clinic, funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate, care să le înlocuiască pe cele stabilite prin HG nr. 155/2011. „Pe baza noilor criterii, în evaluarea pacientului se urmărește eliminarea subiectivității și reducerea baremelor medicale impuse, ceea ce conduce la un plus de viziune medicală, manifestată printr-o mai mare libertate a judecății medicale și printr-o evaluare orientată pe persoană și pe afecțiunile prezentate de aceasta. Normele și criteriile stabilite de HG nr. 155/2011 au reprezentat, la momentul apariției, o aliniere la precizările şi reglementările medicale aferente acelei perioade, însă, în prezent, nu mai sunt în concordanță cu standardele medicale naționale și internaționale actuale și nici nu mai reflectă cu acuratețe evoluția și structura morbidității din România”, arată documentul.
Strategia dezinstituționalizării, scrisă în mod evident de cineva care nu cunoaște realitatea din România, laudă schimbările majore care se vor face astfel în „șase direcții de acțiune cu impact asupra sistemului de protecție a persoanelor cu dizabilități”. Se spune că „furnizarea serviciilor sociale se va orienta spre comunitate și nu spre instituții rezidențiale” și se vorbește despre „centrarea pe persoană” a ajutorului care va fi acordat de stat. Un alt punct care sună foarte promițător, dar nu se va putea aplica este „dezvoltarea serviciilor în comunitate pentru viața independentă a persoanelor adulte cu dizabilități, inclusiv pentru prevenirea instituționalizării”, care ar presupune ca aceste persoane nedeplasabile și care nu se pot hrăni singure să fie îngrijite de niște persoane care nici măcar acum nu pot fi găsite sau plătite corespunzător.
