
Mattel, producătorul Barbie, se asociază cu OpenAI și plănuiește lansarea primului produs alimentat de inteligență artificială în acest an, potrivit Reuters.
Dacă odinioară Barbie era muza jocului silențios, ea va deveni partener de conversație în curând, evoluând de la rochiile cusute cu grijă la minți digitale gata să inspire, într-o lume în care jucăriile vor învăța să răspundă, să se adapteze și să stimuleze imaginația fiecărui copil.
Mattel, producătorul cunoscutelor jucării Barbie, a anunțat joi asocierea sa cu OpenAI pentru a dezvolta jucării și jocuri bazate pe inteligență artificială. Multinaționala americană încearcă să își diversifice oferta și să-și adapteze strategia, în condițiile în care vânzările de jucării tradiționale au încetinit foarte mult.




