Pe terenul Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani a fost ridicată o troiță simbol al credinței și al binecuvântării, care marchează locul unde, cu voia lui Dumnezeu, va fi construită biserica parohială.
Troița este împodobită cu icoana Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, ocrotitoarea parohiei, ca semn al prezenței sale duhovnicești și al rugăciunii neîncetate pentru cei care se vor închina în acest loc. Aceasta reprezintă prima etapă dintr-un amplu proiect spiritual și comunitar, menit să ofere credincioșilor din zonă un spațiu propriu de rugăciune.
În perioada următoare, se va așeza o candelă care să ardă neîncetat la troiță, iar după finalizarea lucrărilor de nivelare a terenului, vor fi turnate trotuare împrejurul acesteia, pentru a crea un spațiu frumos și cuviincios.
Preotul paroh Cătălin Ailenei a transmis mulțumiri speciale domnului epitrop Dinu Scripcariu, care a sprijinit în întregime această lucrare, precum și meșterilor Nicu și Florin, pentru dăruirea și priceperea cu care au contribuit la înfrumusețarea troiței.
„Fie ca Bunul Dumnezeu, prin rugăciunile Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, să dăruiască tuturor binefăcătorilor pace, sănătate și toate cele de folos spre mântuire”, a spus părintele Cătălin Ailenei.
În prezent, parohia se află în etapa finală a obținerii autorizației de construire, urmând ca, după sfințirea locului și punerea pietrei de temelie, să înceapă lucrările la biserica parohială.